Evenimentul organizat de Centrul EUROPE DIRECT București din cadrul Institutului European din România (IER) din perioada 7-11.04.2023 a reușit să reunească o serie de actori importanți: Eliza Vaș, expert Serviciul Studii Europene, Institutul European din România; Mihaela Ștefănescu, consilier superior, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și Lavinia Andrei, președinte, Fundația „Terra Mileniul Trei”. Acestea au fost formatoarele sesiunii destinate cadrelor didactice, cu tema „Mai aproape de UE prin educație”.
Evenimentul a fost moderat cu multă abilitate și eficiență de către doamna Loredana Licuță, gazda evenimentului.
Proverbul „Ceea ce semeni, aceea vei culege” se potrivește exact cu reverberațiile produse de sesiunea de informare.
Conferința realizată de Liceul Teoretic Jean Monnet din 28.04.2023 cu tema -Introducere în politicile și prioritățile Uniunii Europene – Pactul Ecologic European și Planul Economiei Circulare, a avut ca invitată specială pe d-na dr. Mihaela Ștefănescu consilier superior la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.
Activitatea a fost interactivă și captivantă reușind să îi implice pe toți elevii prezenți într-un exercițiu creativ denumit sugestiv Trenul verde călător care avea un parcurs de trei stații.
Stația – Infrastructura rezilientă
Stația – Infrastructura ecologică
Stația – Materialele circulare ale viitorului.
Manifestarea a reunit următoarele licee: Colegiul Tehnic Gh. Asachi-Scoala EPAS-prof. coord. Cătălina Postelnicu; Colegiul Tehnic Media-prof. coord. Adrian Zăvoianu; Liceul Teoretic Ady Endre-prof. coord. Ileana Ildiko Armeanu, Liceul Teoretic Jean Monnet-Scoala EPAS-prof. coord. Mihaela Vâjâitu.
Această activitate este inclusă în agenda EPAS Jean Monnet.
Stă în puterea ta să fii proactiv!
#ecoprovocarea, #ecoprovocarealiceeni și #ecoambasador #viitorplus
Echipa EPAS JM