Proiectul eTwinning Maths Exploration

Maths Exploration

Scopul principal al acestui proiect a fost acela de a oferi elevilor ocazia de a vedea matematica prin ochii unui explorator,  de a-i face pe aceștia să decopere frumusețea și utilitatea ei. Matematica poate fi ușor învățată dacă elevii au motivația corectă și aceasta e predată într-un mod inspirat. Elevii au avut ocazia să vadă aspectul frumos al matematicii și să o întâlnească în viața lor de fiecare zi. Dintre subiectele tratate subliniem: Matematica în natură, în artă, în sport, dans, geografie, Simetria in viața reală, Matematica în bucătărie, etc. Elevii au lucrat atât in echipe naționale, internaționale, cât și individual. O mare parte din proiect a fost realizată în timpul învățării online. Cu toate acestea, colaborarea dintre elevi, dintre profesori sau elevi-profesori a fost foarte bună. Am reușit să avem o mulțime de activități de colaborare, în echipe internaționale mixte, unde elevii au reușit să creeze produse finale care pot fi folosite ulterior în lecții sau ca suport pentru munca individuală. În cadrul echipelor internaționale, fiecare grup de elevi a avut un profesor coordonator care a avut rolul de a îndruma și oferi ajutor atunci când a fost nevoie. Au fost organizate periodic evenimente online în care elevii au fost delegați să prezinte, să demonstreze o parte din activitățile/produsele realizate în proiect și, desigur, să împărtășească impresii despre procesul de lucru.

Obiective: dezvoltarea creativității și imaginației elevilor, a curiozității, a spiritului de căutare, investigație, dezvoltarea abilităților științifice, de colaborare și comunicare în limba engleză, utilizând IT.

Text box item sample content

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x