Istoria îl plasează printre cei câţiva oameni ai secolului XX a căror acţiune a modificat destinul lumii. În timpul primului război mondial, el a creat la Londra biroul comun aliat de aprovizionare, apoi în 1919, participă activ la crearea Societăţii Naţiunilor, al cărei secretar general adjunct va deveni. În timpul celui de-al doilea război mondial, prezidează Comitetul de coordonare franco-britanic pentru punerea în comun a resurselor aliate şi joacă un rol predominant în crearea şi implementarea Programului Victoria, care va conduce la intervenţia Statelor Unite în conflict.
Membru al primului guvern al Franţei libere la Alger, organizează înarmarea forţelor franceze care vor elibera teritoriul naţional. În 1945, propune, la cererea Generalului de Gaulle, un plan de reconstrucţie şi modernizare a Franţei postbelice, asociind toate forţele viabile ale ţării: planul Monnet.