DIN INIMĂ PENTRU COPII!

Elevi de la Liceul „Jean Monnet“, dar şi mai mulţi artişti au participat pe 8 iunie la cea de-a treia acţiune „Never be alone“, din cadrul campaniei „Din inimă pentru copii“, organizată în colaborare cu un grup de elevi de la Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr“.  

Elevii au strâns fonduri pentru Carmen Muşat, o fetiţă în vârstă de 5 ani, care are nevoie de 50.000 de euro pentru o operaţie la coloană, programată la o clinică din Hanovra, Germania. Cazul micuţei este de mai multă vreme în atenţia campaniei „Din inima pentru copii”, derulată de trustul Adevărul.

Pentru a o ajuta pe Carmen, elevii de la „Jean Monnet” au organizat un târg în incinta liceului, apoi au participat la un concert caritabil susţinut de Deep­side Deejays, Vunk, X-plod şi de un grup de fete pregătite de Crina Mardare. Banii adunaţi în urma vânzării biletelor pentru concert vor fi donaţi tot pentru a o ajuta pe Carmen Muşat.

No comments yet

Comments are closed